F**** T* I****
InculpatÎn baza art. 336 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală, condamnă pe inculpatul Filip Ionel la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere inculpatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Maramureş la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal impune condamnatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Maramureş sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei Comunei Cupşeni –Servicii de interes public local sau în cadrul Primăriei Oraşului Târgu Lăpuş - Serviciul tehnic, producţie prestări servicii, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art. 404 alin. 2 din Codul de procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal care prevăd revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea acesteia în regim de detenţie în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni sau al nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse de instanţă. În baza art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală obligă pe inculpat la plata sumei de 650 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.01.2018.
Hotarare 29/2018 din 16.01.2018Amână pronunţarea soluţiei pentru data de 16.01.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.01.2018se citează martorul U.C.S: cu mandat de aducere
Incheiere de sedinta din 15.11.2017încuviinţat martorul propus prin rechizitoriu, care va fi citat pentru termenul următor
Incheiere de sedinta din 06.09.2017citat inculpatul cu mandat de aducere
Incheiere de sedinta din 17.05.2017