B** T******* I**** P***** C******* K*** S* P*** A** P**** C*****
PetentK*** S* P*** A** P**** C*****
CreditorD****** D****** D****
DebitorAdmite cererea de încuviinţare a executării silite formulată de petentul Temneanu Ionuţ, executor judecătoresc în circumscripţia Curţii de Apel Suceava, la stăruinţa creditoarei Kruk SA. prin reprezentant convenţional avocat Paula Catana, şi în consecinţă: Încuviinţează executarea silită prin executorul judecătoresc Temneanu Ionuţ, în circumscripţia Curţii de Apel Suceava, a titlului executoriu: contractul de credit nr.404 din 22.03.2005 emis de BCR SA – Sucursala Vatra Dornei, pentru suma de 2504,29 Euro (echivalent RON: 11306,87), din care: 1662,75 euro contravaloare debit şi 841,54 euro dobândă aferentă creditului acordat, precum şi a cheltuielilor de executare, împotriva debitorului Dascalu Dumitru Danut. Autorizează creditoarea să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu mai sus menţionat, simultan ori succesiv prin toate modalităţile de executare prevăzute de lege. Fără cale de atac. Dată în şedinţa camerei de consiliu. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 septembrie 2017.
Incheiere finala dezinvestire din 22.09.2017