D**** L***** V*****
Inculpatprin rezoluţia preşedintelui completului de judecată s-a preschimbat termenul de judecată pentru data de 22.11.2017
Admite sesizarea dispusă de procuror prin ordonanţa din data de 06.11.2017, emisă în dosarul nr. 4333/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, cu privire la inculpatul D**** L***** V*****. În temeiul art. 110 Cod penal raportat la art. 247 alin.1 şi alin.2 şi art. 248 alin.8 Cod de procedură penală, dispune luarea faţă de inculpatul D**** L***** V*****, a măsurii internării medicale într-o unitate sanitară de specialitate, până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol. În temeiul art. 272 Cod de procedură penală dispune virarea din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului de Avocaţi Bihor a sumei de 130 lei, reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat Torok Eva, conform delegaţiei nr. 4663 din 14.11.2017. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu din 23.11.2017.
Hotararecameraconsiliu2200/2017 din 23.11.2017În vederea repetării procedurii de citare cu inculpatul, cu mandat de aducere însoţit în faţa instanţei
Incheiere de sedinta din 22.11.2017