S***** A**** M******
ReclamantC****** G*******
PârâtAdmite acţiunea civilă formulată de reclamanta S***** A**** M******,în contradictoriu cu pârâtul C****** G*******, cu obiect suplinire acord şi în consecinţă dispune: - suplinirea acordului pârâtului privind eliberarea paşaportului şi deplasarea în străinătate a minorei Cîrpaci Narcisa Amanda, născută la data de 20 ianuarie 2002 împreună cu reclamanta, - prezenta hotărâre ţine loc de consimţământ al pârâtului în vederea obţinerii unui paşaport individual pentru minoră în vederea deplasării în străinătate însoţită de reclamantă. Fără cheltuieli de judecată.
Hotarare 123/2018 din 20.02.2018Admite cererea de amânare formulată de avocat Cismariu Cătălin, în vederea citării martorilor încuviinţaţi Constantin Sebastian Gabi şi Constantin Ghizela. Efectuarea de adresă la autoritatea tutelară a Primăriei Ticvaniu Mare – Autoritate Tutelară în vederea efectuării unor anchete sociale la domiciliul părţilor. Amână judecarea cauzei la data de 20.02.2018, termen dat în cunoştinţă părţilor prezente şi pentru care se vor cita pârâtul şi martorii reclamantei Constantin Sebastian Gabi şi Constantin Ghizela.
Incheiere de sedinta din 23.01.2018În temeiul art.258 alin.1 noul Cod de procedură civilă, încuviinţează reclamantei proba cu doi martori, în dovedirea motivelor invocate în cererea de chemare în judecată. Potrivit art. 312 alin.2) noul Cod de procedură civilă fixează un nou termen de judecată pentru administrarea probei cu martori. Efectuarea de adresă la autoritatea tutelară a Primăriei Ticvaniu Mare – Autoritate Tutelară în vederea efectuării unor anchete sociale la domiciliul părţilor. Amână judecarea cauzei la data de 23.01.2018, termen dat în cunoştinţă părţilor prezente şi pentru care se vor cita pârâtul şi martorii reclamantei Constantin Manuel şi Constantin Ghizela.
Incheiere de sedinta din 12.12.2017