H***** C***** D*****
ContestatorD** I***** I** A* P*** A**** P********* S******** R****** S**
IntimatU******** B*** S***
IntimatU******** B*** - S******** O*****
IntimatRespinge contestaţia formulată de contestatorul H***** C***** D***** în contradictoriu cu intimaţii D** I***** I** A* P*** A**** P********* S******** R****** S**, UNICREDIT BANK S.A ,U******** B*** - S******** O*****. Cu apel în 10 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Oradea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 01 Noiembrie 2019
Hotarare 5960/2019 din 01.11.2019Faţă de lipsă de procedură, în temeiul art. art. 160 alin şi art 153 alin 2 cod pr.civilă, Pentru ca contestatorul să depună al dosar dovada sediului actual al intimatei U******** B*** - S******** O***** acte originale ce cuprind semnătura contestatorului şi obiectivele la expertiza pe care doresc să o solicite în probaţiune;
Incheiere de sedinta din 27.09.2019Suspendă judecarea cauzei conform dispoziţiilor art. 307 Cod proc civilă şi transpune dosarul la arhivă spre păstrare până la finalizarea cercetării penale în legătură cu existenţa ori inexistenţa falsului sesizat de către contestator cu privire la Contractul de credit din 26.04.2006.
Incheiere suspendare din 09.11.2018Apreciind că în cauză se impune acordarea unui termen pentru a se depune la dosar acte semnate de contestatori, înscrisuri, pentru a se putea proceda la verificarea de scripte conform art 302 pct 1 Cod procedură civilă Pentru a se pune în vedere reprezentantei contestatorului să se pronunţe asupra oportunităţii efectuării unei eventuale expertize grafoscopice, iar în caz afirmativ să achite onorariu expert şi obiectivele la expertiză;
Incheiere de sedinta din 21.09.2018Apreciind că în cauză se impune efectuarea de scripte de comparaţie înainte de efectuarea unei expertize grafoscopice solicitată de reclamantă; Pentru a se pune în vedere reprezentantei contestatorului să prezinte la următorul termen contestatorul, să depună la dosar contractul de credit a cărui semnătură se contestată şi acte semnate de contestator , pentru comparaţie;
Incheiere de sedinta din 04.05.2018S-a admis Declaraţia de abţinere formulată de domnul judecător Mircea Burle, dosarul fiind trimis spre repartizare aleatorie în sistemul informatic.
Incheiere finala dezinvestire din 26.02.2018Admite declaraţia de abţinere formulată de domnul judecător Burle Mircea privind soluţionarea dosarului civil nr. 18088/271/2017 al Judecătoriei Oradea. Dispune trimiterea dosarului nr. 18088/271/2017 al Judecătoriei Oradea către personalul responsabil în vederea repartizării aleatorii în sistem informatic. Fără cale de atac. Dată în cameră de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică azi, 22.02.2018.
Incheiere abtinere din 22.02.2018Faţă de lipsa dosarului execuţional
Incheiere de sedinta din 29.01.2018