S***** N* L*******
InculpatÎn baza art. 207 Cod procedură penală, menţine măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul S L, fiul lui ___, născut la data de ___, în municipiul ___, domiciliat în municipiul ___, strada ___, judetul___, posesor al C.I. ____, eliberat SPC. T la data de ___, având CNP-___, de cetatenie română, neşcolarizat, căsătorit, fără ocupatie, cu antecedente penale, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prev. si ped. de art. 233 alin. 1 din Codul penal, cu aplic. art. 41 alin.1 Cod penal, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 04.08.2017, ora 13.30 până la data de 02.09.2017, ora 13.30 inclusiv. Respinge cererea apărătorului inculpatului, pentru revocarea măsurii arestării preventive şi cercetarea în stare de libertate, sau înlocuirea cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura preventivă a controlului judiciar, ca neîntemeiată. Stabileşte onorariu pentru apărătorul din oficiu, avocat Dulămiţă Oana, suma de 130 lei, care se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, azi 04.08.2017, ora 13.30.
Hotararecameraconsiliu388/2017 din 04.08.2017