M********* P****** - P*** P*****
PetentB**** C******* M*****
IntimatAdmite cererea de îndreptare eroare materială. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul şi considerentele sentinţei civile nr. 7715/2017, pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr. 1816/280/2017, în sensul că înlocuieşte dispoziţia „Dispune ca pârâtul să presteze în total un număr de 40 de ore de activitate în folosul comunităţii, având în vedere disp. art. 39 ind. 1 alin. 2 din OG 2/2001 şi sancţiunile aplicate prin procesele verbale de mai sus, astfel cum au fost înlocuite în precedent.”, cu dispoziţia „Dispune ca pârâtul să presteze în total un număr de 50 de ore de activitate în folosul comunităţii, având în vedere disp. art. 39 ind. 1 alin. 2 din OG 2/2001 şi sancţiunile aplicate prin procesele verbale de mai sus, astfel cum au fost înlocuite în precedent.” Menţiunea cu privire la numărul total corect de ore de activitate în folosul comunităţii, ce urmează a fi prestate de petent, va fi făcută în tot cuprinsul sentinţei civile arătate în precedent. Îndreptarea erorii materiale se va face în ambele exemplare ale hotărârii. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01.02.2018.
Incheiere indreptare eroare materiala din 01.02.2018Admite cererea. Dispune înlocuirea amenzii contravenţionale aplicate pârâtului prin procesul verbal seria PLP nr. 0028593 din data de 22.09.2011, cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii pe o durată de 10 ore. Dispune înlocuirea amenzii contravenţionale aplicate pârâtului prin procesul verbal seria PA nr. 0142141 din data de 30.09.2011, cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii pe o durată de 20 ore. Dispune înlocuirea amenzii contravenţionale aplicate pârâtului prin procesul verbal seria CP nr. 6397524 din data de 11.04.2014, cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii pe o durată de 10 ore. Dispune înlocuirea amenzii contravenţionale aplicate pârâtului prin procesul verbal seria CP nr. 7447449 din data de 25.09.2014, cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii pe o durată de 10 ore. Dispune ca pârâtul să presteze în total un număr de 40 de ore de activitate în folosul comunităţii, având în vedere disp. art. 39 ind. 1 alin. 2 din OG 2/2001 şi sancţiunile aplicate prin procesele verbale de mai sus, astfel cum au fost înlocuite în precedent. Sancţiunea va fi executată prin serviciul specializat al Primăriei Mun. Piteşti, prin efectuarea de către contravenient a activităţilor aprobate prin HCL. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22.09.2017.
Hotarare 7715/2017 din 22.09.2017Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la data de 22.09.2017. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi,14.09.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.09.2017Amână pronunţarea la data de 14.09.2017. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi,07.09.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.09.2017