K***** E***
RevizuentU******* A************ T********** A M*********** T**** S******** P*** P*****
IntimatDin oficiu, dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în preambulul deciziei civile nr. 37/A/2018 pronunţată de Tribunalul Covasna în dosarul nr. 1817/119/2017 având ca părţi pe revizuentul K***** E*** şi intimata Unitatea Administrativ – Teritorială municipiul Târgu Secuiesc, prin primar, în sensul că data pronunţării deciziei va fi menţionată corect 1 februarie 2018 conform dispozitivului deciziei, iar nu 23 ianuarie 2018, astfel cum în mod greşit s-a tehnoredactat în partea introductivă a deciziei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 12.03.2018.
Incheiere indreptare eroare materiala din 12.03.2018Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul K***** E***,în contradictoriu cu intimata Unitatea Administrativ – Teritorială municipiul Târgu Secuiesc, prin primar, împotriva deciziei civile nr. 520/A/26.09.2017 pronunţată de Tribunalul Covasna în dosarul nr. 746/322/2017. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi – 1 februarie 2018.
Hotarare 37/2018 din 01.02.2018Amână pronunţarea la data de 1 februarie 2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.01.2018Amână pronunţarea la data de 30 ianuarie 2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.01.2018