C******** V***
InculpatG******** V*****
Parte civilăÎn temeiul art. 346 alin.2 Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 256D/P/2016 emis la data de 03.03.2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Suceava - Serviciul Teritorial Suceava, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul C******** V***, sub aspectul săvâr?irii infrac?iunilor de: “furt”, faptă prev. şi ped. de art. 228 alin.1, Cod penal; “acces ilegal la un sistem informatic” faptă prev. ?i ped. de art. 360 alin. 1 ?i 3 Cod Penal, cu aplicarea art. 35, alin. 1 Cod penal (patru acte materiale) şi „efectuarea de opera?iuni financiare în mod fraudulos”, faptă prev. ?i ped. de art. 250 alin. 1 Cod Penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (2 acte materiale), toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa Camerei de Consiliu, astăzi, 12.04.2017.
din 12.04.2017