S************* S*** & A******** -********** C***** D* A******
ContestatorA***** R* S**
IntimatAdmite excepţia de netimbrare invocată prin întâmpinare. Anulează ca netimbrată contestaţia la executare formulată de contestatoarea SPERIUSI - VLAD, SASU & ASOCIAŢII - SOCIETATE CIVILĂ DE AVOCAŢI, în contradictoriu cu intimata ARGOMM RO S.R.L.. Obligă pe contestatoare la plata către BEJ CRĂCIUN CRISTIAN, a sumei de 303,45 lei reprezentând contravaloare xerocopiere dosar execuţional nr. 213/2017. Respinge cererea contestatoarei de acordare a cheltuielilor de judecată. Ia act că intimata şi-a rezervat dreptul de a cere cheltuieli de judecată pe cale separată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apelul urmând a fi depus la Judecătoria Timi?oara. Pronun?ată în ?edin?ă publică, astăzi, 15.11.2017.
Hotarare 13908/2017 din 15.11.2017T:15.11.2017-Pentru când se va comunica intimatei exemplar al notelor scrise depuse de contestatoare pentru acest termen şi se va cita contestatoarea cu menţiunea de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 1.000 lei, în original, sub sancţiunea anulării contestaţiei la executare, până la următorul termen de judecată. Pune în vedere contestatoarei că potrivit art. 717 alin. (2) C. pr. civ. are obligaţia de a lua legătura cu executorul judecătoresc şi să facă dovada achitării contravalorii xerocopierii dosarului execuţional nr. 213/2017 al BEJ Crăciun Cristian în cuantum de 303,45 lei.
Incheiere de sedinta din 18.10.2017T:18.10.2017-Pentru când se va cita reclamanta cu mentiunea de a depune dovada achitării taxei de timbru in original în cuantum total de 1.020 lei, sub sancţiunea anulării cererii, din care 1.000 lei aferentă contestaţiei la executare conform art. 10 alin. 2 din OUG nr. 80/2013 şi 20 lei pentru cererea de repunerea în termenul de formulare a contestaţiei conform art. 9 lit. c) din OUG nr. 80/2013, punându-i-se în vedere că, în termen de 5 zile de la primirea comunicării, poate formula cerere de acordare a facilităţilor la plata taxei de timbru în condi?iile legii, iar împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, poate face cerere de reexaminare, la aceeaşi instanţă, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate. Totodată se emite adresă către Arhiva instanţei pentru ataşarea dosarului 3526/325/2016.
Incheiere de sedinta din 04.10.2017T:04.10.2017-Pentru când intimata are termenul în cunoştinţă şi se citează contestatorul cu exemplar întâmpinare şi înscrisuri cu menţiunea de a depune răspuns la întâmpinare în termen de 10 zile de la comunicare.Se emite adresă către BEJ Crăcun Cristian cu menţiunea de a depune în copie dosarul de executare nr. 213/2017, în termen de 10 zile de la comunicare. Instanţa prorogă discutarea excepţiei netimbrării după stabilirea cuantumului taxei de timbru ca urmare a depunerii dosarului execuţional.
Incheiere de sedinta din 06.09.2017T: 06.09.2017-Pentru când se citeaza intimata nou introdusă în cauză cu copie acţiune şi menţiuni şi se citează contestatoarea cu menţiunea că ca sub sancţiunea suspendării judecăţii conform art. 242 C. pr. civ. să indice până la următorul termen : dosarul de executare în cadrul căruia a formulat prezenta contestaţie la executare, precum şi motivele de drept pentru care solicită anularea actelor de executare. Totodată după ce ia la cunoştinţă despre actele de executare i se pune în vedere că are obligaţia de a achita taxa juidicară de timbru conform art. 10 din OUG nr. 80/2013.
Incheiere de sedinta din 08.08.2017