P******* C****** G******
PetentB**** M*****
Intimat CONTRAVENIENTAdmite cererea formulată de petenta UAT GUGEŞTI în contradictoriu cu intimatul B**** M*****. În temeiul art. 9 alin. 5 din OG nr. 2/2001 înlocuieşte sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 100 lei aplicată intimatului prin procesul-verbal de contravenţie seria VN nr. 17424/27.09.2017‚ cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii pentru o durată de 5 ore, muncă ce se va desfă?ura în funcţie şi de aptitudinile acestuia fizice şi psihice, precum şi de nivelul pregătirii sale profesionale, pe raza localităţii de domiciliu, respectiv com. Gugeşti, judetul Vrancea. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Focşani, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată în şedinţă publică azi, 20.03.2018.
Hotarare 2496/2018 din 20.03.2018Amână judecarea cauzei şi acordă termen în acest sens la data de 20 martie 2018, pentru când petenta are termen în cunoştinţă potrivit prevederilor art.157 alin.1 lit. i şi art.229 alin.1 teza a IIa C.proc.civ. Dispune refacerea procedurii de citare prin publicitate, sens în care se citează intimatul la ultimul domiciliu, pe portalul instanţei şi prin afişare la uşa instanţei. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 13 februarie 2018.
Incheiere de sedinta din 13.02.2018