S******* R***** D*****
CondamnatI************ D* P****** A* J******** D******** S******** I*********** C********
ContestatorÎn temeiul art. 597 şi art. 598 alin. 1 lit. d Cod procedură penală, respinge ca nefondată contestaţia la executare formulată de INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI DÂMBOVIŢA SERVICIUL INVESTIGAŢII CRIMINALE privind constatarea prescripţiei executării pedepsei de 4 ani şi 6 luni închisoare aplicată condamnatului S******* R***** D*****, prin sentinţa penală nr. 284/05.10.2000 a Tribunalului Vaslui, modificată prin decizia penală nr. 23/24.01.2002 a Cur?ii de Apel Ia?i şi definitivă prin nerecurare la 06.06.2002, mandat de executare a pedepsei închisorii nr. 463/2000. Conform art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar suma de 130 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu (av. Zăpodeanu Elena, delegaţie nr. 61/27.01.2017) va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în ?edin?ă publică, azi, 01.03.2017.
Hotarare 48/2017 din 01.03.2017Stabileşte pronunţarea la data de 01.03.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.02.2017