T** I***** S***
ReclamantT**** M**** C*******
PârâtAdmite cererea lichidatorului judiciar T** I***** S*** în contradictoriu cu pârâtul Tamaş Mihai Cristian în calitate de administrator al S.C. Melilotus S.R.L., de atragere a răspunderii patrimoniale întemeiată pe art. 169 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. Obligă pârâtul Tamaş Mihai Cristian să suporte din averea personală o parte din pasivul debitoarei S.C. S.C. Melilotus S.R.L. S.R.L. în cuantum de 363.514,81 lei. Dispune comunicarea prezentei hotărâri Oficiului Registrului Comerţului Bucureşti, pentru efectuarea de menţiuni. Cu apel în 7 zile de la comunicare ce va fi depus la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 aprilie 2018.
Hotarare 2427/2018 din 23.04.2018Amână pronunţarea la data de 23.04.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.04.2018Amână pronunţarea la data de 16.04.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.04.2018În vederea administrării probei constând în interogatoriul pârâtului.
Incheiere de sedinta din 19.02.2018Pentru a se lămuri situaţia privind aspectul conform căruia pârâtul nu a primit notificarea privind depunerea documentelor contabile, din moment ce notificările depuse la dosarul cauzei figurează cu semnături diferite la destinatar.
Incheiere de sedinta din 08.01.2018Pentru a se oferi reclamantului posibilitatea de a preciza dacă a notificat pârâtul şi de a depune în acest sense dovada, precizând totodată suma în raport de care a formulat cererea de chemare în judecată.
Incheiere de sedinta din 09.10.2017