G****** R******* S*****
ReclamantK**** A*****
PârâtAdmite în parte cererea formulată de reclamanta Societatea G****** R******* S*****, în contradictoriu cu pârâtul K**** A***** ?i obligă pârâtul: - să plătească reclamantei suma de 785,22 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de telecomunica?ii; - suma de 54,16 lei penalită?i de întârziere; - dobânda legală aferentă debitului principal, începând cu data de 27.04.2016. Respinge ca nefondat capătul de cerere având ca obiect plata despăgubirilor pentru încetarea prematură a contractului. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 100 lei cheltuieli de judecată. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 30 ianuarie 2018.
Hotararecameraconsiliu9/2018 din 30.01.2018Amână pronunţarea la data de 30 ianuarie 2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.01.2018Admite apelul declarat de apelanta SC G****** R******* S***** în contradictoriu cu intimatul K**** A*****, împotriva sentinţei civile nr. 384/C/25.07.2017 a Judecătoriei Sfântu Gheorghe, pe care o anulează şi reţine cauza spre rejudecare, conform considerentelor prezentei decizii. Acordă termen pentru judecarea fondului la data de 16.01.2018, dată pentru care se vor cita părţile. Definitivă. Pronunţată astăzi, 19.12.2017, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare intermediara 207/2017 din 19.12.2017Amână pronunţarea la data de 19 decembrie 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.12.2017Amânat pentru administrare probe.
Incheiere de sedinta din 14.11.2017