B*** I***
InculpatÎn baza art.396 alin.(1),(3), (10) Cod procedură penală raportat la art. 80 Cod penal, renunţă la aplicarea pedepsei faţă de inculpatul B*** I*** …sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, prev. de art.334 alin.(1) Cod penal. În baza art. 81 C.pen. aplică inculpatului un avertisment şi îl atenţionează asupra conduitei sale viitoare şi cu privire la faptul că în cazul în care va mai comite infracţiuni se expune aplicării unor pedepse. În baza art. 274 alin.1 Cod procedură penală obligă pe inculpat la plata sumei de 350 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18.12.2017.
Hotarare 145/2017 din 18.12.2017Prelungeşte dreptul de circulaţie al petentului B*** I***, ...pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 13.12.2017 până la 11.01.2018, inclusiv. Un exemplar din prezenta se comunică Şefului Poliţiei Rutiere Botoşani. Dată în şedinţa camerei de consiliu , azi 12 decembrie 2017.
Incheiere de sedinta din 12.12.2017Stabileşte termen pentru pronunţare la data de 18.12.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.12.2017Prelungeşte dreptul de circulaţie al petentului B*** I***, ..pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 13.11.2017 până la 12.12.2017, inclusiv. Un exemplar din prezenta se comunică Şefului Poliţiei Rutiere Botoşani. Dată în şedinţa camerei de consiliu , azi 10 noiembrie 2017.
Incheiere de sedinta din 10.11.2017