S**** G******* A*****
InculpatS* N*** V***** S******** S** B********
Parte civilăC**** M*****
Reprezentant legalÎn baza art. 117 Cod penal, Dispune luarea măsurii educative neprivative a stagiului de formare civică faţă de inculpatul SLAVU GHEORGHE-ADRIAN, pe o perioadă de 3 luni, sub coordonarea Serviciului de Probaţiune Dolj, pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, faptă prev. şi ped. de art. 253 alin (1) Cod penal. În temeiul art. 397 alin. (1) rap. la art. 25 alin. (1), art. 19 alin. (1),(2) şi (5) şi art. 20 alin. (1) Cod pr.pen. combinat cu art. 1357 şi art. 1349 alin. (1) şi (2) Cod civil, admite acţiunea civilă formulată de partea civilă SC Novo Vltech Solutions SA şi obligă inculpatul SLAVU GHEORGHE-ADRIAN la plata despăgubirilor civile în cuantum de 1.078,90 lei, reprezentând prejudiciul cauzat prin infracţiune. În baza art. 404 alin.(4) lit. "e" raportat la art. 274 alin.(1) Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 260 lei va fi achitat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19.01.2018.
Hotarare 8/2018 din 19.01.2018Termen pentru a reveni cu adresă către Serviciul de Probaţiune Dolj.
Incheiere de sedinta din 08.12.2017In temeiul art 395 alin 1 repune cauza pe rol pentru a fi citat reprezentantul legal al inculpatului.
Incheiere de sedinta din 24.11.2017Termen pentru a se emite mandat de aducere pentru inculpatul lipsă.
Incheiere de sedinta din 10.11.2017Termen având în vedere lipsa inculpatului.
Incheiere de sedinta din 27.10.2017