Dosar 1864/246/2017 din 29.09.2017

declararea judecătorească a morţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1864/246/2017
Data dosar:
29.09.2017
Instanta:
Judecătoria Ineu
Departament:
Sectie unica
Obiect:
declararea judecătorească a morţii
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 31.01.2018 la ora 9:00

    Complet: C1_NCPC
  • Admite cererea

    Admite acţiunea civilă având ca obiect declararea judecătorească a morţii formulată şi precizată de reclamanta J*** M*******, în contradictoriu cu pârâtul Jiva Onuţ, şi pe cale de consecinţă : Declară decedat pe pârâtul Jiva Onuţ Dispune ca Serviciul Stare Civilă din cadrul Primăriei Târnova să efectueze cuvenitele menţiuni în registrul de stare civilă privind decesurile şi să elibereze certificat de deces pe numele defunctului.Fără cheltuieli de judecată.Cu drept numai de apel în termen de 30 zile de la comunicare. În caz de formulare, cererea de apel se va depune la Judecătoria Ineu.Pronunţată în şedinţă publică azi, 31.01.2018.

    Hotarare 52/2018 din 31.01.2018
  • Sedinta din data de 10.01.2018 la ora 9:00

    Complet: C1_NCPC
  • Amână cauza

    T 31.01.2018 Încuviinţează reclamantei administrarea probei testimoniale privind ascultarea martorului Popovici Ecaterina, urmând a fi citat în vederea audierii.Încuviinţează reclamantei administrarea probei cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

    Incheiere de sedinta din 10.01.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD