S****** I***
ReclamantL***** T********* S********** T*******
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamantul S****** I***, cu domiciliul procesual ales la sediul reprezentantului, prin reprezentant legal Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Caraş-Severin, , în contradictoriu cu pârâtul Liceul Tehnologic „Sf. Dimitrie” Teregova, şi în consecinţă: Obligă pe pârât să calculeze şi să plătească reclamantului daune moratorii sub forma dobânzii legale, aferente sumelor reprezentând drepturi salariale datorate în baza sentinţei civile nr. 3513/05.11.2013, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr. 3102/115/2013, calculate începând cu data de 30.03.2014 şi până la data plăţii efective. Fără cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Tribunalul Caraş-Severin. Pronunţată în şedinţă publică azi, 19 mai 2017.
Hotarare 860/2017 din 19.05.2017