B***** T*****
ContestatorC*** J******** D* P*****
IntimatRespinge contestaţia ca neîntemeiată. Cu drept de apel, care se depune la Tribunalul Suceava, în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02.10.2017.
Hotarare 1056/2017 din 02.10.2017Amână pronunţarea la data de 02.10.2017. Pronunţată în şedinţa publbică, azi, 18.09.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.09.2017Se vor comunica intimatei precizările formulate de contestator în vederea studierii şi a formulării unui punct de vedere. Prorogă pentru următorul termen de judecată pronunţarea cu privire la solicitarea apărătorului contestatorului de emitere a unei adrese către Depoul Suceava. Amână judecarea cauzei pentru data de 18 septembrie 2017, ora 9,00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 04.09.2017Încuviinţează cererea de termen formulată de contestator, prin apărător. Pune în vedere contestatorului, prin apărător ca până la următorul termen de judecată să precizeze care sunt sporurile incluse în veniturile brute realizate care nu au fost valorificate la stabilirea drepturilor de pensie şi de unde rezultă aceste sporuri, sub sancţiunea suspendării cauzei. Amână judecarea cauzei pentru data de 04 septembrie 2017, ora 9,00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 12.06.2017Pune în vedere contestatorului, prin apărător ca până la următorul termen de judecată să lămurească care este obiectul cererii de chemare în judecată. Amână judecarea cauzei pentru data de 12 iunie 2017, ora 11,00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 08.05.2017