Dosar 18752/271/2017 din 23.11.2017

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 18752/271/2017
Data dosar:
23.11.2017
Instanta:
Judecătoria Oradea
Departament:
SECŢIA CIVILĂ
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 08.04.2019 la ora 08:30

    Complet: C14 civil-
  • Admite in parte cererea

    Admite, în parte, cererea de chemare în judecată formulată şi precizată de reclamantul Popa Stelian, în contradictoriu cu pârâta City Insurance S.A. şi cu intervenientul forţat H**** S** P*** A***, şi, în consecinţă: Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 14.978,97 lei reprezentând despăgubiri civile şi suma de 3.118,94 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Respinge, în rest, cererea de chemare în judecată formulată de reclamant. Fără alte cheltuieli de judecată în prezenta cauză. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la data comunicării prezentei hotărâri, apel care se va depune la Judecătoria Oradea. Pronunţarea prezentei hotărâri se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 8 aprilie 2019.

    Hotarare 2154/2019 din 08.04.2019
  • Sedinta din data de 29.03.2019 la ora 08:30

    Complet: C14 civil-
  • Amână pronunţarea

    Pentru continuitatea completului, având în vedere că preşedintele Completului civil 14 lipseşte din instanţă,

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.03.2019
  • Sedinta din data de 25.03.2019 la ora 08:30

    Complet: C14 civil-
  • Amână pronunţarea

    în vederea deliberării

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.03.2019
  • Sedinta din data de 18.03.2019 la ora 08:30

    Complet: C14 civil-
  • Amână pronunţarea

    în vederea deliberării

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.03.2019
  • Sedinta din data de 04.02.2019 la ora 08:30

    Complet: C14 civil-
  • Amână cauza

    pentru a da posibilitate părţilor să ia cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză auto

    Incheiere de sedinta din 04.02.2019
  • Sedinta din data de 14.01.2019 la ora 08:30

    Complet: C14 civil-
  • Amână cauza

    faţă de lipsa raportului de expertiză

    Incheiere de sedinta din 14.01.2019
  • Sedinta din data de 19.11.2018 la ora 08:30

    Complet: C14 civil-
  • Amână cauza

    faţă de lipsa raportului de expertiză

    Incheiere de sedinta din 19.11.2018
  • Sedinta din data de 22.10.2018 la ora 08:30

    Complet: C14 civil-
  • Amână cauza

    faţă de lipsa raportului de expertiză

    Incheiere de sedinta din 22.10.2018
  • Sedinta din data de 10.09.2018 la ora 08:30

    Complet: C14 civil-
  • Amână cauza

    faţă de lipsa raportului de expertiză auto

    Incheiere de sedinta din 10.09.2018
  • Sedinta din data de 04.06.2018 la ora 08:30

    Complet: C14 civil-
  • Amână cauza

    faţă de lipsa raportului de expertiză auto

    Incheiere de sedinta din 04.06.2018
  • Sedinta din data de 23.04.2018 la ora 08:30

    Complet: C14 civil-
  • Amână cauza

    ÎN VEDEREA EFECTUĂRII RAPORTULUI DE EXPERTIZĂ AUTO

    Incheiere de sedinta din 23.04.2018
  • Sedinta din data de 02.04.2018 la ora 08:30

    Complet: C14 civil-
  • Amână cauza

    în vederea emiterii unei adrese către BLET pentru a comunica o listă cu experţi auto

    Incheiere de sedinta din 02.04.2018
  • Sedinta din data de 26.02.2018 la ora 08:30

    Complet: C14 civil-
  • Amână cauza

    în vederea administrării probei cu interogatoriul pârâtului de rd. 1 şi ataşării dosarului de daună

    Incheiere de sedinta din 26.02.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD