S***** P* D*****
PetentAdmite cererea de liberare condiţionată formulată de condamnatul-petent STOICA DANIEL, în prezent deţinut în Penitenciarul Baia Mare în executarea pedepsei de 6 ani şi 9 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 1572/2013 a Judecătoriei Gherla şi în consecinţă: Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 1702/2014 emis de Judecătoria Gherla. Condamnatul îşi stabileşte domiciliul în . Atrage atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor art. 104 Cod penal. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar suma de 130 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei către av. Amzărescu Niţă Zamfir. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 16.03.2017.
Hotarare 1068/2017 din 23.03.2017în pronunţare pt 23.02.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.03.2017