Dosar 1878/114/2017 din 18.05.2017

drepturi salariale ale personalului din justiţie


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1878/114/2017
Data dosar:
18.05.2017
Instanta:
Tribunalul Buzău
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
drepturi salariale ale personalului din justiţie
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 19.11.2018 la ora 9:00

    Complet: LMAS10
  • Constată perimată cererea

    Admite exceptia perimării cererii, invocată de către instanţă, din oficiu. Constată perimată cererea. Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Buzău, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată în sedinţă publică, azi, 19.11.2018.

    Hotarare 1600/2018 din 19.11.2018
  • Sedinta din data de 08.12.2017 la ora 9:00

    Complet: CLM1
  • Alte cauze

    Suspendă judecarea cererii formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Bucureşti şi Ministerul Justiţiei, până la soluţionarea dosarul nr.2524/1/2017 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţia şi Justiţie, conform dispoziţiilor art.520 alin.4, Cod proc. civilă. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării, recursul urmând a fi depus, sub sancţiunea nulităţii, la Tribunalul Buzău. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 decembrie 2017.

    Incheiere suspendare din 08.12.2017
  • Sedinta din data de 13.11.2017 la ora 9:00

    Complet: CLM1
  • Amână cauza

    Amânat la data de 08.12.2017, pentru ca reclamanţii, prin reprezentant, să răspundă solicitărilor instanţei.

    Incheiere de sedinta din 13.11.2017
  • Sedinta din data de 31.10.2017 la ora 9:00

    Complet: CLM1
  • Amână cauza

    Cauza are termen la data de 13.11.2017.

  • Sedinta din data de 16.10.2017 la ora 9:00

    Complet: CLM1
  • Amână pronunţarea

    Având nevoie de timp suplimentar pentru a delibera şi întocmi minuta, amână pronunţarea în data de 31.10.2017. Cu drept de apel odată cu fondul.

    Incheiere de sedinta din 16.10.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD