V****** A******
ReclamantM******** M*******
PârâtC****** J******** I******* D* F*** F******
PârâtAdmite cererea de acordare a ajutorului public judiciar sub forma reducerii taxei judiciare formulată de petenta V****** A******. Dispune reducerea taxei de timbru de la 9605 lei la suma de 3202 lei. Pune în vedere petentei dispoziţiile art. 14 alin. 2 si art. 17 din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar respectiv că, în cazul pierderii procesului, cheltuielile de judecată ale celeilalte părţi vor fi în sarcina sa şi faptul că orice persoană interesată va putea sesiza oricând instanţa care a încuviinţat ajutorul public judiciar, prezentând dovezi cu privire la situaţia reală a celui căruia i s-a încuviinţat cererea. De asemenea pune în vedere petentei dispoziţiile art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008 potrivit cărora cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviinţarea ajutorului public judiciar vor fi puse în sarcina celeilalte părţi, dacă aceasta a căzut în pretenţiile sale. Partea căzută în pretenţii va fi obligată la plata către stat a acestor sume. Cu drept de reexaminare în 5 zile de la comunicare. Dată în Camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23.08.2017.
Incheiere de sedinta din 23.08.2017