V**** P* A***** D*****
PetentTermen preschimbat pentru data de 09.03.2017
Admite propunerea Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Baia Mare, privind pe condamnatul V.A.D., deţinut în Penitenciarul Baia Mare în executarea pedepsei de 9 ani 5 luni şi 10 zile închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 171/2014 de Tribunalul Cluj-Napoca şi, în consecinţă: Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 213/2014 emis de Tribunalul Cluj-Napoca şi atrage atenţia acestuia asupra dispoziţiilor art. 104 din Codul penal. Condamnatul îşi stabileşte domiciliul în .......... În temeiul art. 275, alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, inclusiv onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 130 lei, care se va vira din fondurile Ministerului Justiţiei către apărătorul desemnat din oficiu, avocat Chiş Alexandra. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 09 martie 2017.
Hotarare 914/2017 din 09.03.2017