N******* P****
PetentÎn temeiul art. 587 C. proc.pen, cu aplicarea art. 5 C.pen. cu referire la art. 59 şi urm. din vechiul C. pen., respinge cererea de liberare condiţionată formulată de petentul N******* P****, ca neîntemeiată. Fixează termen de reînnoire a cererii la data de 08.02.2018. În temeiul art. 275 alin. 2 C. proc. pen, obligă petentul la plata sumei de 160 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare (se vor achita în oficiile poştale în contul RO16TREZ7035032XXX005227, cod fiscal 434603323, deschis la Trezoreria Sectorului 3 Bucureşti). Onorariul avocatului din oficiu-în cuantum de 130 de lei – se suportă din fondul special al M.J. Cu drept de contestaţie, în termen de 3 zile de la comunicarea minutei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 02.11.2017.
Hotarare 2808/2017 din 02.11.2017in vederea soluţionării cererii de recuzare a reprezentantului Ministerului Public formulată de petent
Incheiere de sedinta din 19.10.2017În baza art. 67 alin. 4 c.p.p. şi art. 68 alin. 5 şi 10 c.p.p. cu ref. la Decizia C.C.R. nr. 625/2016, respinge ca neîntemeiată, cererea de recuzare a d-nei judecător M.A., formulată de petentul condamnat N******* P****. Înaintează cauza la Completul 3 penal, în vederea continuării judecăţii. Fără cale de atac. Pronunţată în Camera de consiliu, azi, 09.10.2017.
Incheiere de sedinta din 09.10.2017in vederea soluţionării cererii de recuzare formulată de petent în şedinţă publică
Incheiere de sedinta din 05.10.2017