M**** A*******
CondamnatÎn temeiul art. 560 Cod procedură penală, Admite sesizarea formulată de Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Strehaia. În baza art. 64 Cod penal, Dispune înlocuirea pedepsei amenzii neachitate în sumă de 1.631 lei, aplicată condamnatului M**** A******* prin sentinţa penală nr. 152/23.11.2016, pronunţată de Judecătoria Strehaia în dosarul nr. 1234/313/2016, rămasă definitivă la data de 28.03.2017 prin decizia penală nr. 580/28.03.2017, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, cu muncă în folosul comunităţii, pentru o durată de 163 zile. Munca în folosul comunităţii se va executa la una dintre următoarele entităţi din comunitate: Primăria oraşului Strehaia sau Consiliul Local al oraşului Strehaia. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorului din oficiu (avocat Stoian Gheorghiţa – delegaţie pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 221/11.12.2017), în cuantum de 130 lei, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare, la Tribunalul Mehedinţi. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 ianuarie 2018.
Hotarare 16/2018 din 30.01.2018Repune cauza pe rol şi dispune citarea părţilor.
Incheiere de sedinta din 05.12.2017Amână pronunţarea la data de 05.12.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.11.2017Se vor emite adrese de solicitare relaţii către Primăria Strehaia, ANAF Strehaia şi Casa de Pensii Mehedinţi.
Incheiere de sedinta din 24.10.2017Refacerea procedurii de citare cu condamnatul şi citarea acestuia cu menţiunea de a achita amenda penală.
Incheiere de sedinta din 19.09.2017