Dosar 18975/180/2017 din 20.11.2017

legea nr.169/2017


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 18975/180/2017
Data dosar:
20.11.2017
Instanta:
Judecătoria Bacău
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
legea nr.169/2017
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 28.11.2017 la ora 09:00

    Complet: CLC1
  • Soluţionare

    În baza art. 587 C. proc. pen. admite propunerea Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Bacău, privind pe condamnata B**** M*******, deţinută în Penitenciarul Bacău, în executarea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 622/2016 de Judecătoria Foc?ani. Dispune liberarea condiţionată a condamnatei de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 672/2016 emis de Judecătoria Foc?ani. Atrage atenţia deţinutei asupra prevederilor art. 104 alin. 2 C. pen. privitoare la revocarea liberării condiţionate în cazul săvârşirii de infracţiuni. În temeiul art. 275 alin. 3 C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 130 lei se va vira din fondurile Ministerului Justiţiei şi va rămâne în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică din 28.11.2017.

    Hotarare 1979/2017 din 28.11.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD