M********* S****** S******** P***** D* G********** U*****
ReclamantV***** I*****
PârâtV***** I***
PârâtŞ****** L*** C****** A***
PârâtAdmite în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul Municipiul Sighetu Marmaţiei prin Serviciul Public de Gospodărie Urbana în contradictoriu cu pârâţii: V***** I***** ,V***** I*** şi Şofineţ Luca Cristian Alin şi în consecinţă: Dispune evacuarea pârâţilor din locuinţa situată în Sighetu Marmaţiei, str. Independenţei ,bl.18 ,et.7,ap.47, jud. Maramureş, locuinţă care a format obiectul contractului de închiriere nr. 440/14.05.2009. Respinge cererile privind . constatarea încetării de drept a contractului de închiriere nr. 400/2009 şi obligarea pârâţilor la plata unor sume cu titlu de chirie şi penalităţi de întârziere. Executorie. Cu apel în termen de 5 zile de la pronunţare,la Tribunalul Maramureş. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sighetu Marmaţiei. Pronunţată azi 11 octombrie 2017 ,prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 2501/2017 din 11.10.2017