F******** L*** S**** S*****
ReclamantC*** D* A******** D* S******* A M*********** B******** (***********
PârâtRespinge cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta FLOREASCA LAKE SIGHT SRL în contradictoriu cu pârâta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI având ca obiect pretenţii, ca nefondată. Cu drept de a formula apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se va depune la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI – Civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţii, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 13.12.2018.
Hotarare 3776/2018 din 13.12.2018Amână pronunţarea la data de 13.12.2018. Pronunţată astăzi, 29.11.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.11.2018Amână pronunţarea la data de data de 29.11.2018. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.11.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.11.2018amână cauza în vederea administrării unor probe suplimentare
Incheiere de sedinta din 20.09.2018administrarea probelor
Incheiere de sedinta din 24.05.2018având în vedere răspunsul la interogatoriu al pârâtei din care rezultă că pe parcursul derulării contractului s-au efectuat anumite reparaţii pune în vedere părţilor să precizeze în scris cine a efectuat aceste reparaţii
Incheiere de sedinta din 26.04.2018administrarea probelor
Incheiere de sedinta din 15.03.2018