T**** T***** C******
InculpatŞ***** G******* C******
InculpatŞ***** V*** F*****
InculpatT**** T***** N******
InculpatŞ***** R*** A***
InculpatI.Condamnă pe inculpatul T**** T***** C******, judeţul Maramureş, în prezent arestat în altă cauză (penitenciarul Gherla), -pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală , prev şi ped de art 194 alin 1 lit *e* C.pen, cu aplicarea art 77 lit *a* şi *d* C.pen (p.vătămată Cicioc Marius Ioan), la 2 ani şi 4 luni închisoare; -pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice prev şi ped de art 371 C.pen, cu aplicarea art 77 lit *a* şi *d* C.pen şi art 38 alin 2 C.pen, la 4 luni închisoare; În baza art 97 alin 1 C.pen, dispune anularea beneficiului suspendării executării pedepsei rezultante de 1 an, 5 luni şi 10 zile închisoare sub supraveghere pe un termen de 2 ani aplicată prin sentinţa penală 495/08.12.2016 pronunţată în dosarul 1697/336/2016 al Judecătoriei Viseu de Sus. În baza art 38 alin 1 C.pen, constată că infracţiunile de faţă sunt în concurs cu infracţiunile pentru care s-au aplicat pedepsele de 1 an şi 4 luni închisoare şi respectiv 4 luni închisoare prin sentinţa penală 495/08.12.2016 a Judecătoriei Viseu de Sus, pe care le repune în individualitatea lor. În baza art 39 alin 1 lit *b* C.pen, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 4 luni închisoare la care se adaugă un spor de 8 luni închisoare, pedeapsa rezultantă fiind de 3 ani închisoare. În baza art 97 alin 2, 91 şi 92 C.pen, dispune suspendarea executării pedespei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani , care se va calcula de la data rămânerii definitive a sentinţei penale 495/08.12.2016 şi anume 28.12.2016. În baza art 93 alin 1 C.pen impune inculpatului respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: a)să se prezinte la Serviciul de probaţiune Maramureş, la datele fixate de acesta; b)să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c)să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d)să comunice schimbarea locului de muncă; e)să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă; În baza art 93 alin 2 C.pen , impune inculpatului obligaţia de frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de probaţiune Maramureş sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate; În baza art 93 alin 3 C.pen, pe parcursul termenului de supraveghere, obligă pe inculpat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile la Primăria oraşului Borşa sau la altă entitate în condiţiile stabilite de Serviciul de Probaţiune. În baza art 91 alin 4 C.pen, atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor prev de art 96 C.pen. În baza art 396 alin 6 C.pr.pen rap la art 16 alin 1 lit *g* C.pr.pen şi art 158 C.pen, dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe prev şi ped de art 193 alin 2 C.pen, persoana vătămată Bilţ Cătălin retrăgându-şi plângerea. II.Condamnă pe inculpatul Ş***** G******* C******, judeţul Maramureş, -pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală , prev şi ped de art 194 alin 1 lit *e* C.pen cu aplicarea art 77 lit *a* şi *d* C.pen şi art 396 alin 10 C.pr.pen, la 1 an şi 6 luni închisoare; -pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice prev şi ped de art 371 C.pen cu aplicarea art 77 lit *a* şi *d* C.pen şi art 38 alin 2 C.pen precum şi art 396 alin 10 C.pr.pen, la 3 luni închisoare. În baza art 39 alin 1 lit *b* C.pen, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare la care se adaugă un spor de 1 lună închisoare, pedeapsa rezultantă fiind de 1 an şi 7 luni închisoare. În baza art 91 şi 92 C.pen, dispune suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art 93 alin 1 C.pen impune inculpatului respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: a)să se prezinte la Serviciul de probaţiune Maramureş, la datele fixate de acesta; b)să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c)să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d)să comunice schimbarea locului de muncă; e)să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă; În baza art 93 alin 2 C.pen , impune inculpatului obligaţia de frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de probaţiune Maramureş sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate; În baza art 93 alin 3 C.pen, pe parcursul termenului de supraveghere, obligă pe inculpat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile la Primăria oraşului Borşa sau la altă entitate în condiţiile stabilite de Serviciul de Probaţiune. În baza art 91 alin 4 C.pen, atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor prev de art 96 C.pen. III:Condamnă pe inculpatul Ş***** V*** F*****, judeţul Maramureş, -pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală , prev şi ped de art 194 alin 1 lit *e* C.pen , cu aplicarea art 77 lit *a* şi *d* C.pen, la 2 ani închisoare; -pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice prev şi ped de art 371 C.pen cu aplicarea art 77 lit *a* şi *d* C.pen şi art 38 alin 2 C.pen, la 3 luni închisoare. În baza art 39 alin 1 lit *b* C.pen , aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care se adaugă un spor de 1 lună închisoare, pedeapsa rezultantă fiind de 2 ani şi 1 lună închisoare. În baza art 91 şi 92 C.pen, dispune suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani şi 6 luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art 93 alin 1 C.pen impune inculpatului respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: a)să se prezinte la Serviciul de probaţiune Maramureş, la datele fixate de acesta; b)să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c)să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d)să comunice schimbarea locului de muncă; e)să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă; În baza art 93 alin 2 C.pen , impune inculpatului obligaţia de frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de probaţiune Maramureş sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate; În baza art 93 alin 3 C.pen, pe parcursul termenului de supraveghere, obligă pe inculpat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile la Primăria oraşului Borşa sau la altă entitate în condiţiile stabilite de Serviciul de Probaţiune. În baza art 91 alin 4 C.pen, atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor prev de art 96 C.pen. IV.Condamnă pe inculpatul T**** T***** N******, judeţul Maramureş, în prezent arestat în altă cauză (Penitenciarul Gherla), -pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală , prev şi ped de art 194 alin 1 lit *e* C.pen, cu aplicarea art 77 lit *a* şi *d* C.pen şi art 396 alin 10 C.pr.pen, la 1 an şi 6 luni închisoare; -pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice prev şi ped de art 371 C.pen cu aplicarea art 77 lit *a* şi *d* C.pen şi art 38 alin 2 C.pen precum şi art 396 alin 10 C.pr.pen, la 3 luni închisoare; -pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat prev şi ped de art 334 alin 1 C.pen cu aplicarea art 38 alin 1 şi 2 C.pen şi art 396 alin 10 C.pr.pen, la 8 luni închisoare (fapta din 29.05.2016, dosar conexat); -pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere prev şi ped de art 335 alin 1 C.pen cu aplicarea art 38 alin 1 şi 2 C.pen şi art 396 alin 10 C.pr.pen, la 10 luni închisoare (fapta din 29.05.2016, dosar conexat). În baza art 39 alin 1 lit *b* C.pen, aplică inculpatului pedeapsa cea mai mare de 1 an şi 6 luni închisoare la care se adaugă un spor de 7 luni închisoare, pedeapsa rezultantă fiind de 2 ani şi 1 lună închisoare; În baza art 91 şi 92 C.pen, dispune suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani şi 6 luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art 93 alin 1 C.pen impune inculpatului respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: a)să se prezinte la Serviciul de probaţiune Maramureş, la datele fixate de acesta; b)să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c)să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d)să comunice schimbarea locului de muncă; e)să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă; În baza art 93 alin 2 C.pen , impune inculpatului obligaţia de frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de probaţiune Maramureş sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate; În baza art 93 alin 3 C.pen, pe parcursul termenului de supraveghere, obligă pe inculpat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile la Primăria oraşului Borşa sau la altă entitate în condiţiile stabilite de Serviciul de Probaţiune. În baza art 91 alin 4 C.pen, atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor prev de art 96 C.pen. V.În baza art 113 alin 3, art 114 alin 1, art 115 alin 1 pct 1 lit *b* şi art 118 C.pen, ia faţă de inculpatul Ş***** R*** A***, judeţul Maramureş, pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală , prev şi ped de art 194 alin 1 lit *e* C.pen şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prev şi ped de art 371 C.pen cu aplicarea art 77 lit *a* C.pen şi art 38 alin 2 C.pen, măsura educativă neprivativă de libertate a supravegherii pe o durată de 6 luni sub coordonarea Serviciului de probaţiune Maramureş. Atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor prev de art 123 C.pen, în caz de nerespectare cu rea credinţă a condiţiilor de executare. În baza art 25 alin 1 C.pr.pen rap la art 313 din Legea 95//2006 modificată şi art 1357 C.civil, obligă pe inculpaţii Timis Toader Claudiu, Ş***** G******* C******, Ş***** V*** F*****, T**** T***** N****** şi Ş***** R*** A*** să plătească în solidar următoarele; -părţii civile Spitalul de Urgenţă *Dr Constantin Opriş *Baia Mare, suma de 9279,17 lei despăgubiri civile, cu dobânzi legale calculate conform OG 13/2011 până la achitarea integrală; -părţii civile Spitalul de Recuperare Borşa suma de 248 lei despăgubiri civile cu dobânzi legale calculate conform OG 13/2011 până la achitarea integrală; -părţii civile Serviciul Judeţean de Ambulanţă Baia Mare, suma de 865,11 lei despăgubiri civile cu dobânzi legale calculate conform OG 13/2011 până la achitarea integrală; -părţii civile Cicioc Marius Ioan, judeţul Maramureş, suma de 10.000 Euro sau echivalentul în lei, cu titlu de daune morale cu dobânzi legale calculate conform OG 13/2011 de la data rămânerii definitive a sentinţei penale şi până la data achitării integrale; În baza art 25 alin 5 C.pr.pen, lasă nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă Bilţ Cătălin, judeţul Maramureş, împotriva inculpatului T**** T***** C******. În baza art 276 C.pr.pen, obligă pe inculpaţi să plătească părţii civile Cicioc Marius Ioan suma de câte 400 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare. În baza art 274 C.pr.pen, obligă pe inculpaţi să plătească statului suma de câte 2500 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare iar în baza art 275 alin 1 pct 2 lit *b* C.pr.pen, obligă persoana vătămată Bilţ Cătălin să plătească suma de 100 lei cu acelaşi titlu. Onorariu avocaţial din oficiu pentru avocat Nacu Florin în sumă de 1080 lei rămâne în sarcina statului şi se va avansa din fondurile Ministerului de Justiţie. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare cu toate părţile. Pronunţată în şedinţă publică azi, 07 mai 2018.
Hotarare 293/2018 din 07.05.2018Amana pronuntarea pentru data de 07 mai 2018 raportat la nr mare de inculpaţi, complexitatea dosarului şi pentru ca părţile sa depună concluzii scrise
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.04.2018Amana cauza la data de 24 aprilie 2018, pentru lipsa inculpaţilor arestaţi în altă cauza.
Incheiere de sedinta din 11.04.2018Amana cauza la data de 11 aprilie 2018 pentru administrarea probelor propuse.
Incheiere de sedinta din 14.03.2018Amana cauza la data de 14 martie 2018, pentru a se cita doi dintre inculpaţi cu dispoziţie de transfer fiind arestaţi in altă cauză.
Incheiere de sedinta din 27.02.2018Amana cauza la data de 27.02.2018, la cererea formulată de inculpaţi în vederea împăcării, pentru infracţiunile pentru care legea permite ca persoanele vătămate sa-şi retragă plângerile .
Incheiere de sedinta din 10.01.2018Amana cauza la data de 10 ianuarie 2017, în cauză fiind conexat şi dosarul 1399/336/2017.
Incheiere de sedinta din 21.11.2017