P****** I**
ReclamantE** R****** S******* I** S*
PârâtAdmite contestaţia. Anulează decizia de concediere nr. 28/31.03.2017 emisă de intimată. Dispune reintegrarea contestatorului în postul deţinut anterior concedierii. Obligă intimata la plata către contestator a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data concedierii la data reintegrării efective. Obligă intimata la plata către contestator a dobânzii legale aferente debitelor stabilite conform prezentei sentinţe şi la reactualizarea acestor debite cu indicele de inflaţie, începând cu data de 28.04.2017 până la data plăţii efective. Obligă intimata la plata către contestator a sumei de 2000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată sub forma onorariului de avocat în cuantum redus. Executorie provizoriu de drept. Cu apel în 10 zile de la comunicare, ce va fi depus la Tribunalul Bucureşti, Secţia a VIII-a Civilă, Conflicte de muncă şi Asigurări sociale. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02.10.2017.
Hotarare 6671/2017 din 02.10.2017Amână pronuntarea la data de 02.10.2017 Pronunţată în şedinţă publică azi, 18.09.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.09.2017