P***** M***** O*******
InculpatÎn baza art. 346 alin.1 C.p.p. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 9946/P/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, privind pe inculpatul PÎZLEA MARIUS-OCTAVIAN, trimis în judecată în stare de libertate pentru săvârşirea, în concurs formal, a infracţiunilor de „Conducere a unui autovehicul neînmatriculat", prev. de art. 334 alin. 1 C.pen. şi „Conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană căreia i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce pe drumurile publice", prevăzută de art. 335 alin. 2 C.pen., totul cu aplic. art. 38 alin. 2 C.pen.., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul PÎZLEA MARIUS-OCTAVIAN. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în şedinţa publică de la 15.09.2017.
Incheierefinalacamerapreliminara din 15.09.2017