T***** G*********
InculpatRespinge, ca fiind nefondată, cererea de revocare a măsurii preventive a controlului judiciar formulată de inculpatul T***** G*********, prin apărător. În conformitate cu disp.art.348 alin.2 Cod de procedură penală raportat la art.207 alin.4 şi 7 Cod de procedură penală menţine măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul T***** G********* , cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art.291 alin.1 Cod penal. În conformitate cu disp.art.215 alin.1 Cod de procedură penală, stabileşte în sarcina inculpatului T***** G*********, pe timpul cât se află sub control judiciar, următoarele obligaţii:; -să se prezinte la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată, ori de câte ori este chemat; -să informeze de îndată judecătorul de cameră preliminară care a dispus măsura cu privire la schimbarea locuinţei; -să se prezinte la Inspectoratul de Poliţie al judeţului Galaţi, organ pe care instanţa îl desemnează cu supravegherea inculpatului T***** G********* pe timpul controlului judiciar, conform programului de supraveghere ce va fi întocmit de această unitate de poliţie sau ori de câte ori este chemat; Conform art.215 alin.2 Cod de procedură penală stabileşte în sarcina inculpatului T***** G*********, pe timpul cât se află sub control judiciar, următoarele obligaţii: -să nu părăsească teritoriul României fără încuviinţarea judecătorului de cameră preliminară care a dispus măsura; -să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme; -să nu se apropie de martora Vladimirescu Ioana Loredana şi să nu comunice cu aceasta, direct sau indirect, pe nicio cale; - să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia s-a săvârşit fapta, respectiv cea de instructor auto. Conform disp.art.215 alin.3 Cod de procedură penală atrage atenţia inculpatului T***** G********* că în caz de încălcare cu rea credinţă a obligaţiilor care îi revin, se va lua faţă de acesta măsura arestării preventive sau măsura arestului la domiciliu. Conform art.215 alin.5 Cod de procedură penală , copia prezentei încheieri, după rămânerea ei definitivă va fi comunicată inculpatului, Inspectoratului de Poliţie al judeţului Galaţi, organ desemnat de instanţă pentru supravegherea inculpatului pe perioada controlului judiciar, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Galaţi, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră. Conform art.275 alin.3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân in sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată în Camera de consiliu, astăzi, 17.05.2017.
Incheiere finala dezinvestire din 17.05.2017