Dosar 190/118/2017 din 13.01.2017

contestaţie decizie de concediere


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 190/118/2017
Data dosar:
13.01.2017
Instanta:
Tribunalul Constanța
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
contestaţie decizie de concediere
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 22.06.2017 la ora 08:30

    Complet: L.M.9
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte cererea formulată de către reclamanta B***** S***** în contradictoriu cu pârâta S.C. Cochet Credit S.R.L. Constanţa. Anulează Decizia de suspendare a contractului individual de muncă din ini?iativa angajatorului, nr. 115/05.12.2016, emisă de pârâta S.C. Cochet Credit S.R.L. Constanţa. Obligă pârâta către reclamantă la plata unor despăgubiri egale cu salariul şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta în perioada 05.12.2016 – 17.01.2017. Respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata daunelor morale, ca nefondată. Obligă pârâta către reclamantă la plata sumei de 2000 lei reprezentând cheltuieli de judecată – onorariu avocat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 22.06.2017.

    Hotarare 1399/2017 din 22.06.2017
  • Sedinta din data de 15.06.2017 la ora 08:30

    Complet: L.M.9
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 22.06.2017, complet LM9.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.06.2017
  • Sedinta din data de 08.06.2017 la ora 08:30

    Complet: L.M.9
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 15.06.2017.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.06.2017
  • Sedinta din data de 25.05.2017 la ora 12:30

    Complet: L.M.9
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 08.06.2017 pentru a se depune concluzii scrise.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.05.2017
  • Sedinta din data de 27.04.2017 la ora 12:30

    Complet: L.M.9
  • Amână cauza

    - faţă de lipsa martorului.

    Incheiere de sedinta din 27.04.2017
  • Sedinta din data de 23.03.2017 la ora 12:30

    Complet: L.M.9
  • Amână cauza

    - pentru administrare probe

    Incheiere de sedinta din 23.03.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD