C******** S**
ReclamantI******** C****** S**
PârâtD******* I****
PârâtAdmite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC C******** S**, în contradictoriu cu pârâta SC I******** C****** S**, şi cu pârâta D******* I****, şi, în consecinţă: Obligă pârâtele la plata, în solidar, către reclamantă a sumei de 600 lei, cu titlu de debit principal, datorat în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr.1321/10.05.2017, reprezentând contravaloarea parţială a facturii fiscale seria CAR nr.035931.1/05.08.2017, emisă de reclamantă, scadentă şi neachitată integral, precum şi la plata penalităţilor de întârziere, în procent de 0,5% pe zi de întârziere, calculate asupra debitului restant, de la data scadenţei facturii mai sus menţionate şi până la data plăţii efective şi integrale a debitului. Obligă pârâtele la plata în solidar către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Calea de atac se depune la Judecătoria Oradea. Dată în camera de consiliu şi pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 22 februarie 2018.
Hotararecameraconsiliu484/2018 din 22.02.2018