R****** C*****
Intimat persoana vătămatăD******* I***
Apelant InculpatG******* N**** I*****
Apelant InculpatS******* U********** D* U****** B********
Intimat Parte civilăDEc.pen.nr.1340/A/11.10.2017 - În temeiul art.421 alin.1 pct.2 lit.a cod proc.pen., admite apelurile declarate de inculpaţii D******* I*** şi GÎLCEAVĂ NELUŢ-IRINEL împotriva Sentinţei penale nr.870 din data de 28 aprilie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală în Dosarul nr.1919/3/2017. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând în fond: Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului D******* I***, pentru infracţiunea de tentativă la omor, prevăzută de art.32 alin.1 rap. la art.188 alin.1 din Codul penal, de la 7 ani închisoare la 5 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie. Menţine pedepsele complementare şi accesorii aplicate inculpatului prin sentinţa penală apelată. În temeiul art.424 alin.3 cod proc.pen., deduce din pedeapsa principală aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive, de la data de 01 noiembrie 2016 până la zi. Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului GÎLCEAVĂ NELUŢ-IRINEL, pentru infracţiunea de tentativă la omor, prevăzută de art.32 alin.1 rap. la art.188 alin.1 din Codul penal, de la 7 ani închisoare la 5 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie. Menţine pedepsele complementare şi accesorii aplicate inculpatului prin sentinţa penală apelată. În temeiul art.424 alin.3 cod proc.pen., deduce din pedeapsa principală aplicată inculpatului durata arestării preventive, de la data de 30 aprilie 2017 până la zi. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate. În temeiul art.275 alin.3 cod proc.pen., cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea apelurilor rămân în sarcina statului. În temeiul art.275 alin.6 cod proc.pen., onorariile parţiale ale apărătorilor din oficiu desemnaţi pentru inculpaţii D******* I*** şi GÎLCEAVĂ NELUŢ-IRINEL, în cuantum de 220 lei, fiecare, rămân în sarcina statului şi se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 octombrie 2017.
Hotarare 1340/2017 din 11.10.2017stabileşte termen de pronunţare a hotărârii la data de 11.10.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.10.2017În temeiul art.362 alin.2 rap. la art.208 alin.4 din Codul de procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive, luată faţă de inculpaţii D******* I*** şi GÎLCEAVĂ NELUŢ-IRINEL şi menţine această măsură, cu privire la fiecare dintre cei doi inculpaţi, până la o nouă verificare. În temeiul art.242 alin.2 din Codul de procedură penală, respinge, ca nefondate, cererea inculpatului D******* I***, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu sau cu măsura preventivă a controlului judiciar şi, respectiv, cererea inculpatului GÎLCEAVA NELUŢ-IRINEL, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 04 septembrie 2017. Pe fondul apelurilor: amână judecarea cauzei în vederea administrării probatoriului încuviinţat.
Incheiere de sedinta din 04.09.2017În temeiul art.362 alin.2 rap. la art.208 alin.4 din Codul de procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive, luată faţă de inculpaţii D******* I*** şi GÎLCEAVĂ NELUŢ-IRINEL şi menţine această măsură, cu privire la fiecare dintre cei doi inculpaţi, până la o nouă verificare. În temeiul art.242 alin.2 din Codul de procedură penală, respinge, ca nefondate, cererile inculpaţilor, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 iulie 2017. Pe fondul apelurilor: amână judecarea cauzei în vedera administrării probatoriului încuviinţat.
Incheiere de sedinta din 14.07.2017administrare probe
Incheiere de sedinta din 12.06.2017