Dosar 19241/212/2017 din 10.07.2017

cerere de valoare redusă


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 19241/212/2017
Data dosar:
10.07.2017
Instanta:
Judecătoria Constanța
Departament:
SECTIA CIVILA
Obiect:
cerere de valoare redusă
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 15.01.2018 la ora 08:30

    Complet: Camânări/incidente 16
  • Admite cererea

    Admite cererea de valoare redusă formulată de reclamanta REGINA MARIA – BANCA CENTRALĂ DE CELULE STEM S.A. în contradictoriu cu pârâţii P**** S***** M****** şi P**** A*** D*****. Obligă pârâţii, în solidar, să plătească reclamantei suma de 3584,78 lei reprezenând contravaloare servicii, precum şi suma de 2744,68 lei cu titlu de penalităţi de întârziere. Obligă pârâţii, în solidar, să plătească reclamantei suma de 200,00 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru. Executorie. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare; cererea de apel se depune la Judecătoria Constanţa, sub sancţiunea nulităţii. Dată în cameră de consiliu şi pronunţată conform art. 396 alin. (2) Cod procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 15.01.2018.

    Hotarare 320/2018 din 15.01.2018
  • Sedinta din data de 08.01.2018 la ora 08:30

    Complet: Camânări/incidente 16
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 15.01.2018; pronunţarea se va face conform art. 396 alin. (2) Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 08.01.2018.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.01.2018
  • Sedinta din data de 22.12.2017 la ora 08:30

    Complet: Camânări/incidente 16
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 08.01.2018; pronunţarea se va face conform art. 396 alin. (2) Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22.12.2017.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.12.2017
  • Sedinta din data de 14.12.2017 la ora 08:30

    Complet: C16
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 22.12.2017; pronunţarea se va face conform art. 396 alin. (2) Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14.12.2017.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.12.2017
  • Sedinta din data de 19.10.2017 la ora 08:30

    Complet: C16
  • Amână cauza

    In vederea reiterarii procedurii de citare cu paratii.

    Incheiere de sedinta din 19.10.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD