M******* A***********
InculpatR***** P***********
InculpatÎn baza art. 346 alin. (2) Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Luduş din data de 04.07.2017, emis în dosarul de urmărire penală nr. 268/P/2016, privind pe inculpatul Moldovan Adrian Călin, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de, „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 335, alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 113, alin. (3) Cod penal şi pe inculpatul Rostaş Petru Samuel, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de, „încredinţare a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care ştie că nu posedă permis de conducere”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 335, alin. (3) Cod penal. Dispune începerea judecăţii cauzei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare.
Incheierefinalacamerapreliminara108/2017 din 16.08.2017