M***** V*****
PetentAdmite propunerea comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului M***** V*****, în prezent aflat în Penitenciarul Botoşani, din executarea pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin Sentinţa Penală nr. 241/2015 a Judecătoriei Suceava (mandat de executare nr. 313/2015). În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului; onorariul avocatului desemnat din oficiu Aparaschivei Anca, în sumă de 130 de lei, (delegaţia nr. 2501/2017) se va avansa Baroului de Avocaţi Botoşani din fondurile Ministerului de Justiţie. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare, conform art. 587 alin. 3 Cod Procedură Penală. Pronunţată în şedinţa publică din 16 noiembrie 2017.
Hotarare 1542/2017 din 16.11.2017se va emite adresa catre Judecatoria Suceava prin care se va solicita sa ne comunice daca au fost achitate de catre condamnat a obligatiilor civile si se va solicita comunicarea sentintei penale nr.241/2015
Incheiere de sedinta din 09.11.2017