Dosar 19329/281/2017 din 22.09.2017

liberarea condiţionată (art.587 NCPP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 19329/281/2017
Data dosar:
22.09.2017
Instanta:
Judecătoria Ploiești
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
liberarea condiţionată (art.587 NCPP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 28.09.2017 la ora 08:30

    Complet: LC 5
  • admite cererea

    În baza art. 587 C.pr.pen. rap. la art. 59 V.C.pen. şi art. 6 N.C.pen. admite propunerea de liberare condiţionată, formulată de Comisia de Propuneri din cadrul Penitenciarului Ploiesti, privind pe condamnatul LACATUS BOGDAN, în prezent aflat în Penitenciarul Ploiesti, in executarea pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 47/2016, pronunţată de Judecatoria Campina, şi în consecinţă: Constată îndeplinite condiţiile disp. art. 59 şi urm. V.Cod penal şi dispune punerea în libertate condiţionată a condamnatului, căruia i se atrage atenţia asupra disp. art.61 V.Cod penal, privind efectele liberării condiţionate, pentru restul de pedeapsă rămasa neexecutata. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, onorariul aparatorului din oficiu urmand a fi avansat din fondurile Ministerului Justitiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28.09.2017.

    Hotarare 2453/2017 din 28.09.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD