A******** D* P********** B**** A**** U***** N***
ReclamantD******* I**
PârâtD******* D******
PârâtAdmite excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată şi modificată, cu privire la cotele de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari, aferente perioadei iulie-septembrie 2017, precum şi a capătului de cerere privind penalităţile aferente acestor cote de contribuţie, invocată din oficiu. Respinge cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată şi modificată de către reclamanta ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI BLOC 49, în contradictoriu cu pârâţii D******* I** şi D******* D******, cu privire la cotele de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari, aferente perioadei iulie-septembrie 2017, precum şi a capătului de cerere privind penalităţile aferente acestor cote de contribuţie, ca prematur introdusă. Admite în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată şi modificată de către reclamanta ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI BLOC 49, în contradictoriu cu pârâţii D******* I** şi D******* D******. Obligă pârâţii, în mod egal, la plata către reclamantă a sumei de 11.962,84, formată din suma de 6.171,82 de lei reprezentând cote de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari, aferente perioadei iunie 2014-iunie 2017, din suma de 4.923,64 de lei reprezentând penalităţi de întârziere aferente cotelor de contribuţie datorate pentru perioada iunie 2014-iunie 2017, din suma de 433,69 de lei reprezentând contravaloare fond de reparaţii şi din suma de 433,69 de lei reprezentând penalităţi de întârziere aferente fondului de reparaţii restant. Obligă pârâţii, în mod egal, la plata către reclamantă a sumei de 700 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocat. Cu drept de a formula cerere de apel care se va depune la Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 29.11.2017.
Hotarare 14767/2017 din 29.11.2017Amână pronunţarea pentru data de 29.11.2017. Pronunţată în şedinţă publică, azi data de 16.11.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.11.2017Pentru a se comunica înscrisurile depuse la dosar de reclamanta si pentru a fi citat paratul nou introdus.
Incheiere de sedinta din 26.10.2017