D*** N* F******
CondamnatÎn temeiul art. 587 C.proc.pen. raportat la art. 59 alin.(1) din Codul Penal din 1969 cu aplicarea art. 5 C.pen., admite propunerea de liberare condiţionată. Dispune liberarea condiţionată a condamnatei DIMA FLORINA din executarea pedepsei de 6 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr.280/2014 a Tribunalului Dâmboviţa (M.E.P.I. nr.412/2014),în prezent încarcerată în Penitenciarul de Femei Ploieşti-Târgşorul Nou. I se atrage atenţia condamnatei asupra dispoziţiilor art. 61 Cod penal din 1969, privind efectele liberării condiţionate, pentru restul de pedeapsă rămas neexecutat. În temeiul art. 275 alin.(6) C.proc.pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnată, în cuantum de 130 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. În temeiul art. 275 alin.(3) C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contesta?ie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26.09.2017.
Hotarare 2407/2017 din 26.09.2017