Dosar 1945/323/2017 din 07.11.2017

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1945/323/2017
Data dosar:
07.11.2017
Instanta:
Judecătoria Târnăveni
Departament:
Civil_Penal_CC
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 19.07.2018 la ora 09:00

    Complet: C2 (IDM)
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte cererea formulată de reclamanta S.C. MARI TRANSPORT 2009 S.R.L. reprezentată prin lichidator Cotoi Emilia, în contradictoriu cu pârâta M*** M**** . Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 3493 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit de reclamantă, constând în impozit şi contribuţii datorate bugetului general consolidat al statului în cuantum de 1869 lei, cu dobânzi şi penalităţi de întârziere. Respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Târnăveni. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, astăzi, 19.07.2018.

    Hotarare 509/2018 din 19.07.2018
  • Sedinta din data de 04.07.2018 la ora 09:00

    Complet: C2 (IDM)
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la 19.07.2018

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.07.2018
  • Sedinta din data de 19.06.2018 la ora 09:00

    Complet: C2 (IDM)
  • Amână pronunţarea

    amana pronuntarea la data de 04.07.2018

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.06.2018
  • Sedinta din data de 24.04.2018 la ora 09:00

    Complet: C2 (IDM)
  • Amână cauza

    amanat in vederea administrarii de probe

    Incheiere de sedinta din 24.04.2018
  • Sedinta din data de 13.03.2018 la ora 09:00

    Complet: C2 (IDM)
  • Amână cauza

    Amana cauza .

    Incheiere de sedinta din 13.03.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD