F**** V***** C*********
InculpatÎn baza art. 346 alin. (1) C.proc.pen., constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 4670/P/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova privind pe inculpatul F**** V***** C*********, trimis în judecată în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge şi conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis i-a fost anulat, fapte prev. de art. 336 alin. 1 şi art. 335 alin. 2 din CP cu aplicarea art. 41 alin. 1 din CP, în final ambele cu aplicarea art. 38 alin. 2 din CP, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii în cauză privind pe inculpatul F**** V***** C*********. Prezenta se comunică inculpatului şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 04 august 2017.
Incheiere finala dezinvestire din 04.08.2017