Dosar 194/832/2017 din 27.02.2017

partaj judiciar


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 194/832/2017
Data dosar:
27.02.2017
Instanta:
Judecătoria Făget
Departament:
JUDECĂTORIA FĂGET
Obiect:
partaj judiciar
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 10.11.2017 la ora 10:00

    Complet: C4
  • Admite cererea

    Dosar nr. 194/832/2017 HOT : Admite cererea formulată de reclamantul Peicu?i Valeriu, în contradictoriu cu pârâta Peicu?i Elena, ?i în consecin?ă: Dispune sistarea stării de coproprietate existentă între reclamant şi pârâtă în ceea ce priveşte imobilul evidenţiat în CF 403169 Dumbrava (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. 544), nr. top. 247 Bucovă?, fâna? în Oga?u Mare, în suprafa?ă de 11.509 mp, situat în extravilanul loc. Bucovă?, conform variantei 1 din raportului de expertiză tehnică în specialitatea topografie, întocmit de expert Stremţan Ioan, raport care face parte integrantă din prezenta hotărâre, prin atribuirea acestui imobil către reclamant, cu obligarea acestuia din urmă la plata unei sulte în favoarea pârâtei în cuantum de 3.176,48 lei, reprezentând echivalentul în lei al cotei de 1/2 păr?i din valoarea de circula?ie a imobilului. Dispune intabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantului asupra întregului imobil în suprafa?ă de 11.509 mp, situat în extravilanul loc. Bucovă?, evidenţiat în CF 403169 Dumbrava, nr. top. 247 Bucovă?, fâna? în Oga?u Mare, în cotă de 1/1, cu titlu de sistare coproprietate, concomitent cu radierea dreptului de proprietate al pârâtei, conform variantei 1 din raportul de expertiză tehnică în specialitatea topografie, întocmit de expert Stremţan Ioan, raport care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Fără cheltuieli de judecată. În baza art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008, obligă pârâta Peicu?i Elena la plata către stat a sumei de 1.270,12 lei, reprezentând parte din taxa judiciară de timbru ?i onorariu de expertiză pentru care s-a admis cererea de ajutor public judiciar sub forma scutirii în propor?ie de 50% de la plata acestei sume. Cu apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Făget. Pronun?ată în sedin?ă publică, azi 10.11.2017. PRESEDINTE

    Hotarare 816/2017 din 10.11.2017
  • Sedinta din data de 03.11.2017 la ora 10:00

    Complet: C4
  • Amână pronunţarea

    pentru data de 10.11.2017

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.11.2017
  • Sedinta din data de 27.10.2017 la ora 10:00

    Complet: C4
  • Amână pronunţarea

    pentru data de 03.11.2017

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.10.2017
  • Sedinta din data de 02.10.2017 la ora 10:00

    Complet: C4
  • Amână cauza

    admite in parte cererea

    Incheiere de sedinta din 02.10.2017
  • Sedinta din data de 22.09.2017 la ora 10:00

    Complet: C4
  • Încheiere

    Amanat in vederea constituirii legale a completului de judecata

    Incheiere de sedinta din 22.09.2017
  • Sedinta din data de 17.07.2017 la ora 10:00

    Complet: C4
  • Amână cauza

    admite in parte cererea de ajutor public

    Incheiere de sedinta din 17.07.2017
  • Sedinta din data de 11.07.2017 la ora 10:00

    Complet: C4
  • Încheiere

    Amanat in vederea administrarii probatoriului

    Incheiere de sedinta din 11.07.2017
  • Sedinta din data de 21.03.2017 la ora 10:00

    Complet: C4
  • Amână cauza

    Admite in parte cererea de ajutor public

    Incheiere de sedinta din 21.03.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD