D**** P*********
Contestator InculpatÎn baza art. 204 al. 12 Cod procedură penală admite contestaţia formulată de inculpatul contestator D**** P*********, în prezent aflat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Suceava, împotriva încheierii şedinţei Camerei de Consiliu nr. 8/UP din data de 11.10.2017, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi în dosarul nr. 1957/334/2017 al Judecătoriei Vatra Dornei. Desfiinţează în totalitate încheierea menţionată şi în rejudecare: În temeiul art. 227 alin. 1 Cod procedură penală, respinge propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, vizând luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul D**** P*********, ca neîntemeiată, şi dispune punerea acestuia în libertate de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 8 emis la data de 11.10.2017 în baza încheierii şedinţei Camerei de Consiliu nr. 8/UP din data de 11.10.2017, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi în dosarul nr. 1957/334/2017 al Judecătoriei Vatra Dornei, dacă nu este arestat sau reţinut în altă cauză. În baza art. 227 alin. 2 raportat la art. 202 al. 1, 3 şi 4 lit. b Cod procedură penală rap. la art. 211 corob. cu art. 215 Cod procedură penală şi art. 2151 al. 1 Cod procedură penală dispune luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpatul D**** P*********, faţă de care s-a pus în mişcare acţiunea penală sub aspectul săvârşirii a trei infracţiuni de „braconaj” prev. de art. 42 alin 1, lit. a, b, l ?i m ?i alin. 2 lit. c din legea 407/2006, o infracţiune de „nerespectarea regimului armelor ?i muni?iilor” prev. de art. 342 alin. 1 Cod penal şi o infracţiune de uz de armă fără drept, prev. de art. 343 alin. 1 C.pen. toate cu aplicarea art. 41 alin. 1 şi art. 38 alin. 1 Cod pena, pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 13.10.2017 şi până la 11.12.2017, inclusiv. În temeiul art. 215 alin. 1 Cod procedură penală, inculpatul D**** P********* se va supune, pe durata măsurii preventive a controlului judiciar, următoarelor obligaţii instituite prin efectul legii : - să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi şi libertăţi, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; - să informeze de îndată Tribunalul Suceava, Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, sau organul în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; - să se prezinte la Poliţia oraşului Borşa, jud. Maramureş, desemnată cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. Conform art. 215 alin. 2, Cod procedură penală, inculpatul se va supune, pe durata măsurii preventive a controlului judiciar şi următoarelor obligaţii impuse de judecătorul de drepturi şi libertăţi : - să nu depăşească limita teritorială a oraşului Borşa jud. Maramureş, decât cu încuviinţarea prealabilă a organelor de cercetare penală sau a procurorului sau cu excepţia situaţiilor în care este necesar să se deplaseze la chemările organelor judiciare, pe traseul stabilit de organele de poliţie desemnate cu supravegherea; - să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu suspecţii/inculpaţii: - Ivaşco Paul, domiciliat în oraşul Borşa, jud. Maramureş, str. Pârâul Morii nr. 36. - Timiş Ioan, domiciliat în oraşul Borşa, jud. Maramureş, str. Cireşilor nr. 3. şi cu martorii: Coubiş Pavel, domiciliat în com. Cîrlibaba, sat Ţibău, nr. 56 b, jud. Suceava. - Borha Dumitru, domiciliat în com. Cîrlibaba, sat Cîrlibaba, nr. 160, jud. Suceava. - Moroşan Niculai, domiciliat în com. Grăniceşti, sat Grăniceşti, nr. 41, jud. Suceava - Coubiş Vasile, domiciliat în com. Cîrlibaba, sat Ţibău, nr. 17, jud. Suceava - Coubiş Doru Ilie, domiciliat în com. Cîrlibaba, sat Ţibău, nr. 43, jud. Suceava - Husac Constantin, domiciliat în com. Cîrlibaba, sat Valea Stânei, nr. 31, jud. Suceava; - să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. - să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă; În baza art. 215 alin. 3 şi 7 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare, pe durata măsurii controlului judiciar, cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin sau în cazul în care există suspiciunea rezonabilă că a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune pentru care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive. În conformitate cu art. 215 al. 4 şi 6 Cod procedură penală, organele de poliţie anterior menţionate au obligaţia de a verifica periodic respectarea de către inculpat a măsurii preventive şi a obligaţiilor ce i s-au impus iar, în cazul în care constată încălcări ale acestora, sesizează de îndată de îndată procurorul (în cursul urmăririi penale), judecătorul de cameră preliminară (în procedura de cameră preliminară), sau instanţa de judecată (în cursul judecăţii). Conform art. 215 alin. 5 Cod procedură penală, măsura va fi comunicată inculpatului, I.P.J. Maramureş, Poliţiei Oraşului Borşa, jud. Maramureş, Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date Bucureşti şi Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în Camera de consiliu, azi, 13.10.2017.
Incheiere masuri preventive faza de UP 104/2017 din 13.10.2017