Dosar 1961/287/2017 din 26.05.2017

luarea măsurii arestării preventive (art.223 NCPP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1961/287/2017
Data dosar:
26.05.2017
Instanta:
Tribunalul Buzău
Departament:
Secţia penală
Obiect:
luarea măsurii arestării preventive (art.223 NCPP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Contestatie NCPP

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 31.05.2017 la ora 09:30

    Complet: CPU1 CC
  • Soluţionare

    Admite, în parte, contestaţia formulată de către P******** D* P* L**** J********** R****** S**** cu privire la încheierea de şedinţă din 25.05.2017, pronunţată de către judecătorul de drepturi şi libertăţi. Desfiinţează, în parte, încheierea pronunţată. Dispune luarea faţă de inculpatul M****** V******* a măsurii preventive a controlului judiciar pe durată de 30 de zile, de la 31.05.2017 la 29.06.2017, inclusiv. În baza art. 215 C. pr. pen., pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală sau la judecătorul de drepturi şi libertăţi, ori de câte ori este chema; b) să informeze, de îndată, organele de urmărire penală cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la Biroul de Supravegheri Judiciare din cadrul I.P.J. BUZĂU, organ de poliţie desemnat cu supravegherea sa, de două ori pe lună. În baza art. 215 alin. (2) C. pr. pen., pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului să respecte următoarele obligaţii: a) să nu părăsească teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului de urmărire penală; b) să nu comunice cu inculpatul ENACHE FLORIN PETRICĂ şi persoana vătămată VOINEA ALIN LUCIAN, direct sau indirect, pe nicio cale; c) să nu comunice cu martorii MARŢINCU VALENTIN ANDREI, domiciliat în com. VALEA RÂMNICULUI, sat OREAVU, nr. 245, jud. BUZĂU, GHIŢULESCU DUMITRA ANDREEA, domiciliată în com. GREBĂNU, sat HOMEŞTI, jud. BUZĂU, martorul MARIN NICOLAE, domiciliat în com. VALEA RÂMNICULUI, sat OREAVU, nr. 749, jud. BUZĂU, direct sau indirect, pe nicio cale; d) să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă; e) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. În baza art. 215 alin. (3) C. pr. pen., se va atrage atenţia inculpatului cu privire la încălcarea cu rea-credinţă a obligaţiilor ce îi revin, situaţie în care, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura preventivă a arestului la domiciliu sau a arestării preventive. Prezenta încheiere se va comunica inculpatului, unităţii de poliţie în a cărei circumscripţie locuieşte, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Buzău, Poliţiei de Frontieră Române, Biroului de Supravegheri Judiciare din cadrul I.P.J. Buzău, Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Buzău, în vederea asigurării respectării de către inculpat a obligaţiilor ce îi revin. Organul de poliţie desemnat cu supravegherea verifică periodic respectarea obligaţiilor de către inculpat, iar în cazul în care se constată încălcări ale acestora sesizează, de îndată, organul de urmărire penală. Menţine restul dispoziţiilor încheierii pronunţate. Definitivă. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu din 31.05.2017.

    Incheiere finala dezinvestire 56/2017 din 31.05.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD