D********* S****
PetentC****** L***** D* A******** L**** 1****** A******* D* S**
IntimatŞ******* S*****
PetentC****** J******** D***** S**
IntimatAdmite în parte cererea de chemare în judecată formulată şi precizată de petenţii D********* S**** şi Ştefănuţ Silvia, în contradictoriu cu intimatele Comisia Locală de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Amărăştii de Sus şi Comisia Judeţeană Dolj de Aplicare a Legilor Fondului Funciar. Obligă pârâtele Comisia Locală de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Amărăştii de Sus şi Comisia Judeţeană Dolj de Aplicare a Legilor Fondului Funciar, în limita competenţelor ce le revin, să soluţioneze cererea de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de autoarea petenţilor, Vasile Veronica, în privinţa suprafeţei de 8,42 ha teren, validată în anexa 29 la Legea nr. 247/2005, poziţia 86, cu respectarea dispoziţiilor Legii nr.165/2013, cu completările şi modificările ulterioare. Respinge ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtei Comisia Locală de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Amărăştii de Sus la plata de daune cominatorii de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Craiova. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27.06.2018.
Hotarare 7275/2018 din 27.06.2018Amână pronunţarea la data de 27.06.2018. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20.06.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.06.2018Repetare adresa.
Incheiere de sedinta din 23.05.2018Termen in vederea administrării probatoriului.
Incheiere de sedinta din 14.03.2018Termen pt. a se concepta in cauza.
Incheiere de sedinta din 17.01.2018