B********* I**
PetentD***** M**
CreditorI*** N******
DebitorAdmite cererea de încuviin?are a executării silite, formulată de creditoarea D***** M** prin Biroul Executorului Judecătoresc ”NIŢU IONîn contradictoriu cu debitorul I*** N******. Încuviinţează executarea silită ce urmează a se efectua potrivit art. 622 alin.3 C.proc.civ., în toate formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, la cererea creditoarei D***** M** împotriva debitorului I*** N******, în temeiul titlului executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 692 pronunţată la data de 3.06.2016 de Judecătoria Feteşti în dosarul nr. 2822/229/2014, definitivă privind plata sumei de 9.600 lei reprezentând pensie de întreţinere în cuantum de 300 lei/lună (câte 150 lei pentru fiecare minor, respectiv Ilie Andrada Elena şi Ilie Alina Mihaela) aferentă perioadei 21.10.2014 – iunie 2017 şi în continuare câte 300 lei/lună până la majoratul minorilor, la care se adaugă şi cheltuielile de executare silită. Autorizează BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC”NIŢU ION” să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu. În temeiul art. 666 alin. (4) Cod procedură civilă încuviinţarea executării silite produce efecte pe tot teritoriul ţării şi se extinde şi asupra titlurilor executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviinţate. Executorie de drept. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28.06.2017. „Noi, Preşedintele României, Dăm împuternicire şi ordonăm executorilor judecătoreşti să pună în executare titlul executoriu reprezentat de sentin?a civilă nr. 692 pronunţată la data de 3.06.2016 de Judecătoria Feteşti în dosarul nr.2822/229/2014,definitivă, pentru care s-a pronunţat prezenta încheiere de încuviinţare a executării silite. Ordonăm agenţilor forţei publice să sprijine îndeplinirea promptă şi efectivă a tuturor actelor de executare silită, iar procurorilor să stăruie pentru ducerea la îndeplinire a titlului executoriu, în condiţiile legii.”
Incheiere de executare silita 1022/2017 din 28.06.2017