T**** I**** M*****
InculpatÎn baza art. 2 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 13 litera c din Legea nr. 143/2000, art. 41 alineatul 1 Cod Penal şi art. 396 alin. 10 C proc. pen. condamnă pe inculpatul T**** I**** M*****, recidivist, în prezent încarcerat în Penitenciarul Giurgiu, la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „trafic de droguri de mare risc, în locul de detenţie”, (faptă din data de 09.05.2016) . În baza art. 67 şi art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 5 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art. 10 din Legea nr. 187/2012, art. 41 Noul Cod Penal şi art. 43 alineatul 1şi 4 Noul Cod Penal adaugă pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată prin prezenta sentinţă la pedeapsa cu detenţiunea pe viaţă la care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 152/02.10.2014 a Tribunalului Călăraşi definitivă prin decizia penală nr. 389/ 11.03.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa cu detenţiunea pe viaţă. În baza art. 67 şi art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 5 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 43 alineatul 1 cod penal deduce pedeapsa executată de la data de 09.05.2016 la zi . Anulează M.E.P.I. nr. 308/16.03.2015 emis de Tribunalul Călăraşi în baza sentinţei penale nr. 152/02.10.2014 a Tribunalul Călăraşi şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În baza art. 16 şi art. 17 din Legea nr. 143/2000, confiscă, cu păstrarea de contraprobe, cantitatea de 0,19 grame heroină în amestec cu cofeină, rămasă în urma analizelor de laborator, depusă la Camera de Corpuri Delicte a I.G.P.R. – D.C.J.S.E.O. conform dovezii seria H nr. 0226819/10.08.2016. În baza art.274 alin. (1) Cod procedură penală obliga inculpatul la plata sumei de 3200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu pentru inculpat în cuantum de 520 lei rămâne în sarcina statului, urmând a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05.05.2017. În baza art. 278 alin.1 Cod procedură penală dispune din oficiu îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta sentinţei penale nr. 218/05.05.2017 pronunţată de Tribunalul Giurgiu în dosarul nr. 197/122/2017, în sensul că la alineatele 2 şi 5 se va menţiona corect “În baza art. 67 şi art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale sau considerarea ca executată a pedepsei principale”, în loc de „În baza art. 67 şi art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 5 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe”, aşa cum din eroare s-a consemnat în minuta sentinţei penale sus menţionate. În baza art. 275 alin (3) din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică din data de 05.05.2017.
Hotarare 218/2017 din 05.05.2017Stabileşte pronunţarea pentru data de 05.05.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.04.2017